ZONELE VERZI DINTRE BLOCURI, IGIENIZATE ȘI REAMENAJATE

Spațiile verzi din zona blocurilor vor fi igienizate și reamenajate, la Drobeta Turnu Severin! Astfel de lucrări vor avea loc în toate cartierele orașului. De altfel, au început, deja, în cartierul Crihala, acolo unde se lucrează în zona blocurilor C, de pe strada Crișan.

Lucrări de igienizare și reamenajare a spațiilor verzi sunt în derulare în această perioadă în zona blocurilor C, de pe strada Crișa. În locul tufișurilor crescute la întâmplare vor fi planatați arbori ornamentali și gazon.

Aceste lucrări fac parte dintr-un proiect mult mai amplu de revitalizare a spatiilor verzi din oras, care cuprinde lucrari de amenajare a parcurilor, plantarea arborilor si intretinerea zonelor verzi, derulat de reprezentanții primăriei Drobeta Turnu Severin.

Lucrările de amenajare a acestor zone constă în pregătirea și curățarea terenului, gazonarea și plantarea arborilor ornamentali. Totodată, se vor achiziționa arbori pentru completarea aliniamentelor stradale, deoarece în ultimii ani, din cauza secetei prelungite, au fost tăiați arborii uscați.