ZIUA INSTITUŢIEI PREFECTULUI

Ziua Prefecturii a fost sărbătorită  la Palatul Administrativ din Drobeta Turnu Severin. La întâlnire au venit  deputaţi, senatori, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ . Prezenţi la activitate au fost şi prefecţii care au ocupat aceste funcţii de-a lungul timpului. Manifestarea din cadrul prefecturii s-a încheiat cu înmânarea unor diplome de onoare pentru foştii reprezentanţii ai prefecturii.

Zi de sărbătoare în judeţul Mehedinţi. Ziua Prefecturii a fost sărbătorită  la Palatul Administrativ din Drobeta Turnu Severin.  La întâlnire au venit prefecţi şi subprefecţi care au ocupat aceste funcţii de-a lungul timpului, începând de după Revoluţia din 1989, atunci când instituţia s-a reînfiinţat. Activitatea a început cu o scurtă prezentare istorică a existenţei prefecturi în judeţul Mehedinţi.

În cadrul activităţii, prefectul Nicolae Drăghiea, a înmânat diplome de excelenţă mai multor personalităţii mehedințene, care de-a lungul timpului s-au făcut remarcate în judeţul Mehedinţi.

Ziua Instituției Prefectului poate fi marcată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter cultural-științific dedicate recunoașterii rolului și meritelor Instituției Prefectului.