WC-URILE DIN CURTE, INTERZISE PRIN LEGE

Românii care refuză se se racordeze la reţelele de canalizare vor fi amendaţi cu până la 4,000 lei, de către comisarii Gărzii de Mediu. Decizia vine ca urmare a faptului că țara noastră este foarte aproape de declanşarea procedurii de infrigement din cauza că nu s-a conformat prevederilor unei directive europene. Potrivit acesteia, românii cu WC-uri în curte aveau obligația să se racordeze la reţeaua publică de canalizare până cel târziu în decembrie 2018. Acest fapt a fost imposibil, pentru că în multe localități rurale nu există canalizare, așa că oamenii nu avut la ce să se racordeze.

WC-urile în curte şi fosele septice vor fi interzise. Ministerul Dezvoltării a transmis o circulară prin care a înştiinţat primăriile că toţi locuitorii, care au acces la canalizate sunt obligaţi să se branşeze la reţea, altfel vor fi sancţionaţi. Comuna Brezniţa Ocol din judeţul Mehedinţi are arondate 4 sate. Dintre acestea, doar două au canalizare. La  Jidoştiţa şi Şuşiţa, oamenii nu au la dispoziție o astfel de rețea, așa că toaletele sunt în curte.

În schimb, satele Magheru şi Bezniţa Ocol beneficiază, de aproximativ un an, de canalizare. Numai că nu toţi locuitorii s-au racodat la reţea. Vechile obișnuințe nu se duc cu una cu două. În plus, aceasta este ultima lor grijă. Așa cum au stat până acum, nu înțeleg de ce trebuie să schimbe ceva. În plus,  nici noile reglementări nu pare să îi sperie. 

Și dacă toată viața au avut sub ochi priveliștea WC-ului în curte, mulți dintre cei care s-au racordat la rețeaua de canalizare, nu s-au îndurat să-l demoleze. Pur și simpul, l-au păstrat de amintire.

Cei care refuză să se racordeze la rețeaua de canalizare, în cazul în care au așa ceva în satul lor,  sunt pasibili de amendă. Reprezentanții Gărzii de Mediu vor aplica amenzi între 2000 și 4000 de lei.