TERIBILISM LA VOLAN

  Doi tineri din Mehedinţi au fost la un pas de moarte după ce au plonjat cu un autoturism, de la mai bine de patru metri, de pe un pod, în râul Eşelniţa. Din fericire deşi autoturismul a căzut pe plafon, cei doi au scăpat ca prin minune aproape nevătămaţi. Teribilismul la volan era să-i coste viața pe doi tineri de 15 și 20 ani din Mehedinți. Cei doi au plonjat cu mașina de pe un pod, în râul Eșelnița, de la mai bine de 4 metri. Doar şoferul  era suspect de o fractură la unul dintre braţe. Adolescentul de 15 ani a ieşit singur din maşină, iar şoferul a fost scos de către pompierii de la descarcerare şi transportat la spital, dar după ce a primit îngrijirile medicale nu a rămas  internat. Cauza acestui accident este viteza. Tânărul de 20 de ani, lipsit de experienţă, conducea bolidul cu viteză foarte mare. În curba respectivă, de pe DN 57, la ieşirea din satul Eşelniţa a pierdut controlul volanului, s-a lovit de parapet, apoi maşina a căzut în gol. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi şi-a distrus aproape complet autoturismul.