ŞCOALA ALTFEL, LA POMPIERI

Cu prilejul activităţilor din cadrul săptămânii „Şcoala Altfel” sute de elevi mehedinţeni au fost prezenţi printre pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi. Aceștia au deschis porţile subunităţilor, din întreg județul, pentru a-i învăţa pe copii „Să preţuiască viaţa!”.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi  se află în această săptămână pe lista elevilor, în programul „Şcoala Altfel“. Sute de tineri sunt așteptați să vină aici pentru a afla cum trebuie să acționeze în situații critice.

Copiii au fost încântaţi să asculte explicaţiile pompierilor, apoi au prins curaj şi au urcat în autospeciale.

În cadrul programului “Școala Altfel”, în perioada 15-19 aprilie, sute de elevi şi preşcolari vor participa la ateliere care vizează însuşirea noţiunilor de bază în acordarea primului-ajutor, dar și la atelierele de prezentare a tehnicii de intervenție și accesoriilor din dotarea pompierilor mehedinţeni.