S-A DESCHIS TÂRGUL DE PAȘTI

Târgul de Paști s-a deschis, în această după-amiază, la Drobeta Turnu Severin. Acesta a fost amenjat în centrul orașului, acolo unde a avut loc, în iarnă, Târgul de Crăciun. Zeci de persoane au venit dornice să participe la momentul inaugurării. Copiii au fost încântați să descopere decorul de basm, curioși să afle dacă Iepurașul le poate îndeplini dorințele.

Zeci de copii au zburdat printre personajele de basm care populează centrul Severinului, la Târgul de Paști. Cei mici s-au bucurat nespus să descopere eroii desenelor animate și nu numai. Iepurașul de Paști a fost cel mai căutat de prichindei.

Târgul de Paști a fost deschis în prezența autorităților locale care au preciat faptul că severinenii au venit în număr mare.

Târgul de Paști va fi deschis până în 29 aprilie. Severinenii sunt așteptați în număr mare pentru a se bucura de surprizele oferite.