Reciclarea deşeurilor electrice

Cu o poluare scăpată de sub control la nivel mondial, autoritățile din România încearcă reciclarea deşeuri electrice în vederea salvării mediului înconjurător. Anul acesta, în 13 octombrieare loc Ziua Reciclării Deşeurilor Electrice. Obiectivul evenimentului vizează conştientizarea populației privind importanţa colectării deşeurilor electrice.
România figurează pe harta ţărilor participante la Ziua Internaţională a Reciclării Deşeurilor Electrice printr-o serie de acţiuni de educare şi colectare a deșeurilor electrice. Datele statistice arată că sunt puțini cei care știu cât de nocive sunt acestea pentru mediul înconjurător. Anual, se strâng 40 de milioane de tone de deşeuri electrice. Severinenii înțeleg cât de distrugătoare pentru mediu sunt acestea și și-ar dori să existe cât mai multe programe pentru popularizarea reciclării în rândul semenilor.
Se estimează că în 2018 vor fi generate 50 de milioane de tone de deşeuri electrice la nivel global. Drept urmare, impactul asupra mediul va fi unul devastator.