PROTEST LA PENITENCIAR

Proteste ample la penitenciare, astăzi, în toată țara. Angajaţii din penitenciare sunt nemulţumiţi de regimul de muncă la care sunt supuşi. Membrii Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare şi cei ai Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar au mai multe solicitări între care şi plata muncii suplimentare necompensate cu timp liber. Și angajații penitenciarului din Drobeta Turnu Severin au protestat alături de colegii lor din țară.

Nemulţumiţi de regimul de muncă la care sunt supuşi, angajaţii din penitenciare au protestat luni. La toate aceste solicitări s-au raliat și angajații penitenciarului din Drobeta Turnu Severin.

Sindicaliștii au adoptat un calendar de proteste potrivit căruia în zilele de luni, miercuri şi vineri, vor avea loc mitinguri în penitenciarele din toată ţara.

Ministrul interimar al Justiţiei, a deschis dialogul cu sindicatele din penitenciare, imediat după preluarea funcţiei şi  avut deja o întâlnire, la minister, pentru identificarea unor soluţii rapide în vederea deblocării procedurilor de resurse umane şi identificarea unor surse de finanţare care să repună în plată drepturile salariale.