OFERTE DE PAŞTI, ÎN STAŢIUNE BALA

Stațiunea Bala se pregătește să întâmpine Sărbătorile Pascale. Celebră pentru izvoarele mezotermale şi nămolul sapropelic, care fac minuni în afecţiunile reumatismale, stațiunea era căutată, până de curând, cu precădere de pensionarii din Mehedinți. În ultimul timp, însă, lucrurile s-au schimbat, iar aici ajung persoane interesate să-și caute sănătatea din toată țara. Drept urmare, ofertele pentru petrecerea Paștelui în stațiune sunt diverse și pentru toate buzunarele.

Pentru cei care doresc să petreacă Sărbătorile Pascale în stațiunea Bala, sunt puse la dispoziţie 3 pachete, având costuri ce pornesc de la 250 lei de persoană. Unul dintre pachete este dedicat zilei de 1 Mai, care în acest an este la câteva zile după Paşti.

Clienţii vor beneficia, în același timp, de pachetele de sărbători şi de tratamentele specifice staţiunii.