Magia sărbătorilor la RTS

RTS vă invită să pășim împreună în lumea magică a sărbătorilor de iarnă. De Moș Nicolae, am împodobit bradul, alături de prieteni dragi și v-am adus în dar o primă emisiune specială dedicată sărbătorilor de iarnă. Bradul care împodobește anul acesta platoul RTS este un dar primit din partea, unuia dintre cei influenți agricultori din România, Cornel Stroescu.

Spiritul sărbătorilor este de fapt magia care ne vrăjește tot anul. Indiferent de vârstă, cu toții considerăm că luna decembrie este cea mai frumoasă lună din tot anul. La fel credem și noi, membrii echipei RTS. Bucuria de a intra în cea mai frumoasă lună din an am împărtășit-o alături de voi, de cei care ne sunteți zi de zi alături.

Spiritul sărbătorilor de iarnă era, deja, în sufletul copiilor. Iar bucuria este abia la început, căci RTS are pregătite o serie de surprize pentru cei mici, dar și pentru cei mari, așa că rămâneți în continuare alături de programele Televiziunii Severin.