IRINA ZOICAN ȘI-A ANUNȚAT PUBLIC DEMISIA

Informația difuzată de RTS, seara trecută, potrivit căreia Irina Zoican și-a dat demisia din funcția de director executiv al Direcției Sanitar Veterinare Mehedinți a fost confirmată, astăzi, în ședința Colegiului Prefectural. Chiar Irina Zoican și-a anunțat public demisia. În plus, acesta a ținut să precizeze că datorită ei nu a pătruns pesta porcină în Mehedinți.

Așadar, datorită Irinei Zoican pesta porcină nu a pătruns în Mehedinți. Directorul demisionar al DSV Mehedinți s-a pus stavilă virusului care a decimat mii de porci în toată țara. Înțelegem că Irina Zoican s-a luptat de una singură la granițele județului cu maladia, pe sistemul *pe aici nu se trece*. Așadar, lucruri importante s-au petrecut pe mandatul ei. Printre alte lucruri importante în perioada în care a Irina Zoican a ocupat funcția de director al DSV Mehedinți  mai putem enumera preluarea președințeiei Uniunii Europene de către România, Campionatul Mondial de fotbal din Rusia și lansarea sezonului 8 din Urzeala Tronurilor. Și acestea s-au petrecut în timpul mandatului său, așadar, Irina Zoican ar putea să și le treacă în CV. În ceea ce privește demisia.

Irina Zoican spune că acest concurs este unul foarte greu de promovat, iar bibliografia de examen este foarte stufoasă. De altfel, așa trebuie să fie orice examen pentru ocuparea unei funcții de conducere.