GALERIE FOTO : CARAMBOL CU TREI MAȘINI ȘI PATRU VICTIME

Accident soldat cu patru victime, între care și o femeie gravidă. S-a întâmplat, astăzi, la prânz, la ieșire din Gura Văii. Trei autoturisme au fost implicate într-un carambol pe Drumul Național 6, după ce unul dintre ele a frânat brusc, iar celelalte două au intrat în el din spate. La locul impactului au ajuns pompierii de la descarcerare și mai multe ambulanţe, care au transferat victimele la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu Severin. Accidentul s-a produs la ieşirea din Gura Văii. Şoferul unui autoturism înmatriculat în judeţul Dolj a frânat pentru că în faţa sa, pe marginea carosabilului erau mai mulţi muncitori de la drumuri, iar bărbatul a vrut să încetinească. Şoferul din spatele său a observat la timp şi a oprit, dar un bărbat de 34 de ani, din Tr. Severin, neatent, nu a mai putut opri  şi a intrat în maşina din faţa sa, care a lovit primul autoturism. Două din cele trei maşini au fost grav avariate.    În impact, au fost răniţi trei bărbaţi, pasageri în maşini şi o femeie, gravidă în patru luni. Toate victimele au ajuns la spital.Şoferii au fost testaţi, dar nu consumaseră băuturi alcoolice. Poliţiştii vor întocmi un dosar penal pentru vătămare curporală din culpă.