DECLARAȚIA UNICA SE PRELUNGEȘTE

Termenul pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice se prelungeşte de la 15 martie până la 31 iulie. Finanţele explică faptul că au luat această decizie pentru evitarea blocării sistemului electronic, în condiţiile în care, din acest an declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale se depune doar prin mijloace electronice .

 Persoanele fizice care au obligația depunerii Declarației Unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale și a plății acestora vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a-și îndeplini obligațiile. Termenul a fost prelungit  de la 15 martie 2019, cum era inițial, la 31 iulie 2019. Toți cei care își plătesc obligațiile până la sfârșitul lunii iulie vor beneficia de o bonificație de 5% din impozitul pe venit și din contribuțiile sociale datorate pentru anul trecut.

Ministerul de Finanţe explica decizia prin faptul ca se încearcă evitarea unor blocaje, tinand cont de faptul ca începând cu acest an Declaratia unica se depune doar în format electronic.

Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia unică.