COPACII DE PE DOMENIUL PUBLIC TĂIAŢI CU DRUJBA SAU SMULŞI

Mobilier urban distrus, lămpile stradale distruse , instalaţiile din toaletele publice distruse şi hârtie igienică furată. Sunt doar câteva dintre distrugerile făcute pe domeniul public, la Drobeta-Turnu-Severin. Totul culminează însă cu arbori tăiaţi cu drujba pe trotuare sau smulşi pur şi simplu din pământ şi duşi acasă de oameni certaţi cu legea şi mai ales cu bunul simţ.

Au fost chiar situaţii în care arborii ornamentali de pe trotuare au fost tăiaţi cu drujba, în mijlocul oraşului. Poliţiştii locali spun că amenzile pentru cei care produc distrugeri pe domeniul public nu sunt deloc mici.

Anual, distrugerile produse pe domeniul public de cei care nu respectă ceea ce ne foloseşte tuturor depăşesc zeci de mii de lei.