CONCEDIERI LA FABRICA DE CABLAJE AUTO ?

Posibilitatea sumbră a unor disponibilități masive bântuie, din nou, Severinul. Tot mai mult se vorbește despre probabilitatea ca la societatea de cablaje auto, cel mai mare angajator al Mehedințiului, să aibă loc disponibilități în perioada următoare. Deocamdată, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă nu a fost primită nicio notificare în acest sens, dar se pare că un sfert din angajații societății  s-ar afla, deja, în șomaj tehnic.

Tot felul de zvonuri sumbre circulă la Drobeta Turnu Severin privind posibilitatea unor concedieri masive la fabrica de cablaje auto. Deși nimic nu a fost anunțat oficial, se pare că aproximativ un sfert din agajaţi se află în șomaj tehnic, iar alții în concediu de odihnă. 

Până nu demult, reprezentanții societății se plângeau că nu găsesc suficientă forță de muncă pentru numeroasele activități pe care le desfășoară. Practic, județul nu avea atâția salariați, cât aveau ei de muncă. Pentru ca lucrurile să meargă bine, municipalitatea le-a oferit o serie de facilități. Una dintre ele este asfaltarea căilor de acces către fabrică. Și lucrurile nu s-au oprit aici. Autoritățile au făcut eforturi, pentru ca cel mai mare angajator al Severinului să nu ducă lipsă de nimic. Tot ceea ce trebuiau să facă era să desfășoare un management performant care să asigure locuri de muncă pentru cât mai mulți mehedințeni. Numai că în ultimul timp se vorbește tot mai mult despre posibilitatea unor concedieri. Angajaţii fabricii spun că deocamdată aceste discuţii rămân la stadiul de zvonuri.

Din anul 2014, de când fabrica de cablaje auto și-a făcut apariția în spațiul economic mehedințean, mii de oameni și-au găsit aici un loc de muncă. Se spunea la un moment dat că există aproximativ 6000 de posturi. Dintre aceste doar 4000 au fost ocupate. Până în prezent, Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de Muncă nu a primit nicio notificare oficială privind concedieri masive. Totuși, reprezentanții fabricii ar putea concedia pe rând angajați, de care nu au neapărat nevoie. Printre salariați se vorbește că aproximativ 1000 de oameni vor fi puși pe liber. Fabrica ar urma să-și continue activitatea cu aproximativ 2-3000 de angajați. Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții fabricii, pentru a afla un răspuns concret, dar a fost imposibilt. Rămâne de văzut dacă toate aceste zvonuri se vor confirma sau nu.