BUGETUL DE DEZVOLATRE A SEVERINULUI, APROBAT

Bugetul de dezvoltare și investiții al municipiului Drobeta Tunru Severin a fost aprobat! Anul acesta, vom avea parte de investiții masive pe domeniul public. Acestea se vor derula deopotrivă pe bani de la bugetul local, dar și pe fonduri guvernamentale. Anul acesta asfaltul va ajunge și în cartierele Gura Văii și Schela, dar și în cartierul tinerilor de pe Serpentina Roșiori.

La proiectul propus de primarul Marius Screciu, au fost făcute și amendamente.  Prezent la ședință a fost și directorul spitalului C.F.R., Stela Firu, căci, în cadrul ședinței a fost propus un amendament care viza sprijin bănesc pentru această unitate în vederea dotării bazei de tratament de fizioterapie.

În fapt, în ceea ce privește sănătate, primaurl Marius Screciu a propus un program de invetsiții în acest domeniu cares e întinde pe o perioadă de mai mulți ani.

Bugetul municpiului a fost aprobat cu o singur abținere. Consilierul PMP, Răzvan Roșca a refuzat să voteze proiectul de buget așa cum a fost el propus de primarul Marius Screciu.