AU ÎNCEPUT SIMULĂRILE

Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a au susținut, astăzi, prima probă a simulării examenului de Evaluare Națională.  În judeţul Mehedinţi, peste 4000 de elevii au participat la această testare. Prima probă a fost la limba și literatura română. Ea a început la ora 9:00 și a durat două ore. Mâine, elevii vor susține proba la matematică.

Primii care au intrat sub imperiul emoțiilor simulării sunt elevii claselor a VII-a și a VIII-a. Pentru cei de clasa a VII-a, emoțiile au fost cu atât mai mari cu cât au aflat că vor susține simulările abia în urmă cu câteva săptămâni. Dincolo de toate acestea, proba la limba și literatura română a început  de la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, au fost distribuite subiectele. Elevilor le-a fost permis accesul  în săli până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări  este de două ore.

Din perspectiva elevilor aceste simulări  par a fi benefice şi nu prea. Mulţi spun că se aşteaptă la rezultate bune întrucât au învăţat din greu.

Anul acesta, notele de la simularea Evaluării Naționale 2019 pot fi trecute în catalog, la cererea elevilor sau a părinților. Următoarea probă a simulărilor, cea la matematică, va avea loc, marţi 12 martie.