ALĂTURI DE NATURĂ!

 

Alături de natură! Așa se numește proiectul inițiat de reprezentanții Asociației „Eudava”  care și-au propus să igienizeze malurile râului Topolnița. Timp de 3 zile, între 21 și 23 aprilie, toți cei care iubesc natura pot lua parte la acţiunea de la salubrizare ce va avea loc la Izvorul Bârzii.

Timp de 3 zile, între 21 şi 23 aprilie, membrii Asociaţiei EUDAVA și voluntarii vor desfăşura o acţiune de igienizare a râului Topolniţa. Prin proiectul „Alături de natură”, reprezentanții asociației doresc să tragă un semnal de alarmă cu privire la problema gunoaielor abandonate de cei care vin aici la grătar.

Reprezentanţii asociaţiei EUDAVA nu se află la prima acţiune de acest fel și știu cât de mult durează să schimbi mentalitatea oamenilor în privința păstrării curățeniei.Până în prezent şi-au anunţat prezenţa aproximativ 80 de persoane, atât voluntarii EUDAVA, cât şi localnici ai comunei Izvorul Bârzii.