AJUTOR NESPERAT PENTRU O FAMILIE CU CINCI COPII

Ajutor nesperat pentru o familie din Drobeta Turnu Severin. Șapte persoane trăiau în condiții greu de imaginat, într-o singură cameră. Pentru că se aflau la capătul puterilor au cerut sprijinul primarului Marius Screciu. Și-au prezentat situația la audiențele care au avut loc, astăzi, și după ce li s-a analizat cazul, au primit o locuință socială cu două camere.

O familie alcătuită din șapte persoane își duceau zilele cu greu într-o singură cămăruță. Disperați au avenit în audiență la Primărie pentru a găsi o soluție. Impresionat de drama lor, primarul marius Screciu a decis să le întindă o mână de ajutor.  

Municipalitatea este deficitară la capitolul locuințe sociale, dar se fac eforturi pentru demararea unui program prin care să se construiască noi locuințe sociale.

Reprezentanții Primăriei doresc să preia un imobil situat pe Serpentina Roșiori în vederea transformării acestuia în bloc de locuințe sociale.