AGENDA POLITICĂ A ALDE PENTRU ALEGERILE EUROPARLAMENTARE

Eurodeputatul Renate Weber, candidat la un nou mandat în Parlamentul European din partea ALDE, a fost prezentă la Drobeta Turnu Severin în acest sfârșit de săptămână. În Mehedinți, Renatte Weber a vorbit despre importanța crucială a alegerilor care vor avea loc pe 26 mai și i-a asigurat pe mehedințeni că ALDE va apăra cu demnitate și fermitate interesele României în forul european.

România trebuie să fie tratată ca stat membru cu drepturi egale celorlate țări membere ale Uniunii Europene! Este declarația pe care europarlamenatrul, Renate Wber a făcut-o la Drobeta Turnu Severin în cadrul unei întâlniri în cadrul căreia a prezentat agenda politică a ALDE cu privire la alegerile europarlamentare care vor ave aloc pe 26 mai.

Renate Weber a mai declarat că forul european are bligația de a impune același standard în toate statele și să facă eforturi pentru a nu se adânci decalajele dintre statele foarte dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate.

Renate Weber a obținut până în prezent trei mandate consecutive la Bruxelles, din partea PNL. Ruptura sa de liberali a venit în 2015, când a refuzat să se înscrie în grupul PPE şi s-a alăturat în schimb grupuluiALDE din Parlamentul European. Renate Weber a stat de vorbă și cu severienii, căci, programul vizitei sale al Drobeta Turnu Severin a inclus și o serie de întâlniri electorale. Renate Weber a vizitat standurile comercianților, a stat de vorbă cu oamenii și le-a explicat acestora de ce este important să se prezinte la vot și să pună ștampila pe listat de candidați pe care ALDE o propune pentru alegerile europarlamenatre care vor avea loc pe 26 mai.