A SCĂZUT PREȚUL CĂRNII DE MIEL

Prețul cărnii de miel, în Târgul Veterani, a scăzut în ultimele două zile. Dacă la început s-a dat cu 20 de lei kg, astăzi, cei care au știut să negocieze au cumpărat și cu 16 kg de carne. Cumpărătorii nu au fost puțini, iar marfa a fost pe alese. Comercianții au încercat să țină la preț, dar până la urmă au căzut de acord cu clienții.

în piețele agroalimentare

În Târgul Veterani, comercianţii oferă două variante de cumpărare a mielului, viu sau sacrificat. 10 lei pe kilogram  scot din buzunar clienții care aleg să ia un miel viu. Cei mai mulţi aleg să-l cumpere gata sacrificat. În acest caz, preţurile pornesc de la 17 lei până la 20 lei pe kilogram.

În timp ce unii comercianţi îşi menţin preţurile ridicate ca în prima zi, alţii le-au mai scăzut.

Cei care au negociat preţul mieilor, au reuşi să-l achiziţioneze chiar şi cu 16 lei kilogramul.