A ÎNCEPUT „LUNA PĂDURII”

În fiecare an, la nivel mondial în perioada 15 martie -15 aprilie este marcată Luna Pădurii, o perioadă a sădirii  arborilor,  activități ce încurajează acordarea grijii cuvenite pentru protejarea pădurii și a extinderii vegetației forestiere. Şi reprezentanţii Direcţiei Silvice Mehedinţi vor desfăţura în această perioadă acţiuni prin care se vor planta puieţi forestieri.

În prima zi din „Luna Pădurii”, reprezentanţii Direcţiei Silvice au organizat o acţiune de împădurire pe raza Ocolului Silvic Şimian. Cu sporijinul voluntarilor aici s-a plantat un număr de aproximativ 8,000 de puieţi din diferite specii, stejar, tei şi cireşi. Acțiunea are în prim plan evidenţierea rolului şi importanţei pădurii în menţinerea echilibrului în natură.

Prezent, ca în fiecare an, a fost şi prefectul judeţului, unde acesta a precizat că sădirea puieţilor forestieri a devenit o tradiţie.

Cei 5 studeţi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi de la Drăgăşani ce se află în primul său stadiu de practică La IJJ Mehedinţi, au luat și ei parte la acţiunea de împădurire.

Voluntarii au primit diplome de participare la această acțiune. În total în județ în acesată perioadaă se vor planta 60.000 de puieți.